În seara asta am fost, invitat de băieții de la Tradeville, la o prezentare a lor despre cum să tranzacționezi pe piața de capital prin platforma lor online.
Ajung la Power Business Center la ora 18 fix, alergând să nu întârzii. Surprinzător de multă lume jos la recepție. Foarte tare, mă gândesc, înseamnă că au promovat bine evenimentul. Mă îndrept spre lift, știind că treaba asta ar trebui să fie la etajul 7 sau 8. Întreb pe una din doamnele care stăteau de asemenea în așteptarea liftului: ”Mergeți la prezentarea Tradeville?”, la care aceasta, un pic ezitantă, zice: ”Da”. Ok, intrăm în lift, unde dintr-o dată a fost o buluceală, înghesuindu-ne vreo 12 persoane. Urcăm, destul de încet și un pic inconfortabil, se oprește liftul la un moment dat, la 7, iar vreo 3 ies. Ajungem la 8. Ne îndreptăm într-un grup cam bovin către sală, una largă, lumintă, având către 100 de locuri, ocupată deja pe jumătate.Wow, mă mir eu din nou, dar chiar e multă lume care face tranzacționare online! Mă așez. Mă uit atent în jur: undeva în față e un banner pe care scrie Lyoness, the cashback company.Hmm, au și parteneri băieții ăștia, îmi zic plăcut surprins. Încet, încet vine tot mai multă lume, aparent în grupuri, iar o tanti pe acolo, cu o alură cam de Mănăștur, se tot foia să ”rezerve” nu știu câte locuri. Ciudat. Ca un marketer de serviciu ce sunt, analizez publicul: cam 50% – 50% distribuția pe sexe, vreo 30 de persoane sunt sub 30 de ani, restul, puțin diferențiați, majoritatea în zona 40+ și aratând cam a ”angajați 9-5 fără scăpare”, cum îmi place mie să le spun. Adică cu haine ”de mers la servici”, mutre un pic excitate că sunt cu cineva cunoscut alături într-un eveniment la care au atât de rar ocazia să ajungă, ei cu bluze ”curate” (că asta e termenul de trend), ele, pantaloni închiși la culoare, ceva bluze cam pe aceleși tonalități etc. Ciudată adunătura!, îmi zic iarăși. Ori nu am eu nici cea mai vagă idee despre cum arată niște investitori pe Forex și CFD-uri, ori aici e o treabă mult mai adâncă. Mă calmez, nu înainte de a fi numărat câte scaune sunt pe acolo, ca să văd ”cam câți suntem”. 90. De scaune. Ocupate toate, vreo 5 spectatori chiar în plus pe margine, încercând să extragă alte scaune de după niște mese. Apare un alt grup, la costume și taioare. Evident, ăștia sunt organizatorii, îmi zic. Vreo 6-8. Cam mulți, totuși, îmi continui eu monologul interior (că așa îi zice acestui procedeu literar- asta celor care nu și-au permis să facă și Litere înainte să facă treburi serioase). Bun, pare a începe. O doamnă vopsită blond, cam la 45 se înființează în față. Iar pe ecranul de proiecție din spate începe să ruleze un filmuleț. Cu oameni fericiți, în grupuri mari, care arată ceva carnețele pe care scrie Carrefour, care dansează în săli întinse, însoțiți de unii de pe o scenă care par a fi șefii lor. Hmm. Sunt mai mulți cheli pe acolo, cu înfățisări de corporatiști vestici sau,oricât, nord-vestici. Și Lyoness încoace, Lyoness încolo. Un hmmm și mai prelung. Apare și a headless man, care dă din mâini în fața unei mese pe care are niște obiecte – cu o abordare de usability de tip virtual reality show- care ipostaziază cuvintele pe care (în mod evident) un traducător român le-a forțat pe alocuri. Că poți cumpăra chestii, că poți câștiga bani făcând asta, că e cea mai mare rețea, că e ceva fundație, că o să câștigi bani toată viața din asta. Și altele. Se termină filmulețul. E mai pus odată. Cu fix aceleași lucruri. Se oprește. (Deja aveam mari mari dubii legate de realitatea prezenței mele acolo).
Începe să vorbească tanti. Ne urează bun venit. La Lyoness, cea mai mare rețea globală de cumpărători. (HMMM???). Că ne putem ”achiziționa” cardul pentru doar 4 lei și ceva, dar, ca să vezi, datorită faptului că cineva ne-a invitat acolo de data asta îl putem lua pe gratis (Really?). Că suntem un milion șapte sute de mii în toată lumea și că vom face bani de fiecare dată când vom cumpăra ceva, nu puncte sau nu știu ce prostii, ci bani (și pe ecran curgea ceva mărunțiș în palmele headless man-ului). Și a mai zis ceva, dar cum eu deja eram 100% convins că am greșit sala, etajul, clădirea, țara, ceva – ieșisem.
Cobor descumpănit la 7.Văd o foaie lipită pe o ușă, pe care scrie cu carioca ceva: Tradeville. Evrika! Merg după săgeți (că așa faci când vrei să ajungi la un loc greu de găsit). Intru într-o sală. Prost luminată. Micuță. Cu vreo 12-15 persoane uitându-se la doi băieți care stăteau în fața unui ecran pe care se aflau niște grafice de analiză, cu lumânări, bare, știți voi, toate cele dintr-un ecran de tranzacționare. Cam dezorientați. Bărbați. O singură femeie. 90% tineri. Trainerii cam dezorientați și ei, încercând să facă interacțiune cu cei din sală. Aceștia cam sfioși, unii parcă nu știu limba, nu înteleg ce-s ales ”sl”-uri, trailing, Fibonacii. Da, gata, am ajuns.
Ăștia sunt investitorii, cei de sus erau cumpărătorii.
